Miorlaieli & schiţe tembele

Prima oară când m-am gândit sa scriu acest post, am zis sa scriu
despre examene,sesiune, stress şi efectele lor asupra-mi. Mi-am dat
seama că va fi un monolog în care (iar)mă voi plânge...si cum eu
....displac oamenii plangaciosi, puncte-puncte.
Am stat ce am mai stat, am mai dat nişte searchuri pa gogol-noul
goagal varianta italiană- şi am ajuns la concluzia că 80% din
conţinutul blogurilor personale e plângere. Aşa că, puncte-puncte.
Am deschis aplicaţia, am început sa scriu şi...writer's block. Observi
subtitlul auto-compliment,nu?
Cel mai amuzant lucru e că nu mai ştiu despre ce voiam sa scriu....mă
tot uit la titlu...ce penibil...hmpf. Ştiu doar că voiam sa scriu de
dragul celor 2 botzei fideli ai mei. Vă pupă mama.
În fine, dacă e aşa...voi scrie o chestie pe care o aveam de mult
planificată pt blog.

Bip. *3 secunde* biip *o secundă* biiip-biiip biip... *futu-ţi mă-ta
aia, bă Nokia...ce cretinism de alarmă*

mama: neata. copilu: 'ţa *nu-mi vorbi, lasă-mă-n pace, NU-mi pune
întrebări tampite* mama:ce manânci, cu ce te îmbraci, la cât vii azi.
copilu: ceea ce mănânc în fiecare zi, lucrurile de luni, la aceeaşi
ora la care vin în fiecare luni...întrebări tampite! mama: nu vorbeşti
frumos,nu mă respecţi,aşa e în fiecare zi.

*oho, nu-mi vine sa cred ...la fix a venit metrou/hai odată,
frate..mai repede/ce dracu băi frate...6 minute?!/Doamne...cum dracu
pleacă tot timpul fix când cobor pe scară!??*

*Da-te fă, în vena porta din fata mea că merg de 10x mai repede ca
tine...aute-l şi p-ăsta cum taie calea ca la el în sat cu căruţa lu
tac-su....mama voastră de umbrişti*

* ................................ Facultate................................*
*vreau acasă*

*gata,fratee...lasă şi tu 10minute de la tine*

*doamne câti ţigani în spitalul asta...*

*mă duc acasă şi învăţ azi...gata,fratee...gata nu se mai poate.*

mama,tata&co:când ai examene,cum stai cu învăţatu. copilu: nu vă
spun,bine. mama,tata&co:muncă,muncă,muncă,muncă,muncă,munca...ai
mâncat,manânci... muncă,muncă...

*cine sunt,ce vreau de fapt, cum reuşesc*

*....căutarea răspunsurilor pe internet.....somn*

O mică schiţă a scheletului vieţii mele. Nu critica, ştiu că sunt la
stadiul 'ai uant tu dă bi dă best'.

--
Sent from my mobile device

Test

Test. Ca alea nasoale da la scl.

--
Sent from my mobile device

Mythbuster

Cineva spunea ca exista un prag al oboselii pe care daca-l depasesti, nu te mai simti asa de obosit si adormi greu. Pffhâm.

Dragă jurnalule

,


Azi a fost una din acele zile in care sentimentele mi-au fost duse la extrem.
A fost una dintre acele zile in care nu-ti aduci aminte decat de episodul ăla,indiferent de ce-ai facut in rest.
A fost una din acele zile in care am plâns. In care am plâns o gramada, am plâns de toate si dup-aia am plâns pentru ca sunt prea slabă sa ma opresc din plâns. Si dup-aia am început sa râd dupa ce am constientizat ca plâng pentru ca imi plângeam din milă.
A fost una din acele zile in care mi-am adus aminte cat de proastă sunt. Nu, nu te impacienta jurnalule, concluzia asta nu e rezultatul unei singure experienţe. Pur si simplu, mi-am dat seama mai de mult ca sunt o proastă. Cireasa de pe tort constituind-o faptul ca sunt si slabă. Daca as fi fost o proastă puternică, as fi fost departe. Dar nu, trebuie sa ma multumesc cu o inteligenţă un pic peste medie. Fantastic. Exact tipul profesorului de istorie, căsătorit, care locuieste intr-un apartament in Dristor cu doi copii, cu o vitrina plina de portelanuri chinezesti, cu o biblioteca modica si ceainăria bunicii. Nu asta vreau<--ce tampenie căcată din pom. ... Mă uitam la Terminator-Salvation si mă intrebam daca eu as fi avut stofa necesară sa ma lupt cu robotii de 10x mai inteligenti si de 100x de ori mai puternici, stiind ca sansele mele de surpavietuire ar tine catre 0, sau as fi fost sobolanul care trădează si care face mai multe victime decat robotii insusi. Nu stiu. Chiar daca iti pare evident răspunsul,jurnalule, nu e chiar atat de simplu. Cele mai relevante mi se pare visele in care ori luptam cu răul pana la limită si atunci abdicam(atenţie-fără sa trădez) incercand sa-mi salvez pielea ori treceam baricada din prima.
Ceea ce am observat ,insă, o singură observaţie pozitivă in toate introspecţiile mele, a fost ca am un subconştient mult mai deştept decat conştientul( fac unele chestii pe care nu le gandesc si, la un timp după, imi dau seama ca mai bine nu puteam sa le fac-si asta mi s-a intamplat de prea multe ori ca sa nu duca la această concluzie).
Dacă te intrebi de ce nu ti-am mai scris pana acum, jurnalule, nu te mai intreba. Ca nu e treaba ta. Sa te intrebi.De asemenea, nu pun mare preţ pe forma ta; asa ca daca te intrebi de ce scriu asa tampit, este pentru ca scriu dintr-o bucată, la nervi si ai greşi daca ai presupune ca asta e o scuză.

Facultatea de Sănătate

A venit si primăvara. Păsărelele ciripesc in copaci, Soarele zambeste pe cer iar eu, eu am racit pentru a doua oară in 2 saptamani.

E asa de cald afară, poti merge si in tricou pe strada iar eu, eu nu pot sa dorm noaptea din cauza tusei.

Facultatea si-a topit haina grea,inghetata, incalzindu-si parca suflul rece pe care-l inspira, tinerii si nu-chiar-asa-de-bătrânii studenti si-au schimbat figurile schimonosite de temperaturi constant si enervant de joase si zambesc mai mult la atingerea razelor de caldură, facand plajă pe banciile parculeţului din fata facultaţii; iar eu, eu scuip pe strada mai ceva ca DiCaprio in Titanic pentru ca m-am saturat sa imi tot inghit secreţiile nazale si simt sila,stiu ca mi se face rau daca mai fac asta.

Figuri vesele privesti daca intri intr-un amfiteatru al Facultăţii de Medicină, triluri in diverse game,falseturi si solo-uri, toate in Major(heh, mai putin falseturile) denotand optimism si jovialitate chiar si la cele mai anoste cursuri; e vară, nene dăja; dar eu, eu cu ameţelile mele, cu o temperatura indecisa, cu o privire pierdută, cauză a mult prea numeroaselor intrebari, stau si incerc sa rumeg ceva din informatiile risipite prin incintă.

Seara, o vreme placuta de plimbare, care-ti gadilă memoriile de copilaş pus pe umerii tatălui, feţele obosite care poarta umbrele zambetelor de zi si, mai nou, lipsa zăpezii, fac simtit vântul schimbării; numai eu, eu cu boala mea de anotimpuri, merg prea repede pentru un mers pe strada dupa munca, merg spre aparatul de tortură care se numeste casă,tuşindu-mi afara faringele ingrosat si intorcandu-mi pe dos plămânii, sperand ca mâine sa nu fie ca azi,în mama ei.

Plutire

Asta e starea mea naturala. Starea asta de plutire care tinde la infinit. Am computerul deschis de 3 ore, televizorul de 4 si daca ma intrebi ce am facut/vazut nu voi sti sa-ti spun exact.
Nu inregistrez decat gaura asta indefinita care ma urmareste de cand ma stiu. Oare asa se manifesta ventriculele III si IV? Asta e proiectia lor? Vidul asta pe care nu pot sa-l umplu cu nimic? Care ma apasa de fiecare data cand materia cerebrala stagneaza sau cand sunt plina de amaraciune tristeţe mâhinre....ceva intre si care sa le cuprindă pe toate. Ca si cum nu ar fi indeajuns de rau, are si efecte fizice: noduri in gat de care nu scapi nici daca inghiti de 1234asdf ori, pălirea fetei,extremităţi reci, aparenta regresie a timpului etc,etc.
Afundandu-ma si mai tare in ea de la inceputul facultatii, incep sa ma simt mai mult fizic. Ca si cum sunt doar corp. Doar o bucata de carne materie. M-am pierdut; nu mai stiu sa judec, nu mai imi vin cuvintele....eul meu care il credeam atat de puternic, se estompeaza. Parca sunt doar un critic supra-analitic de temut, cu mii de pagini publicate si mii de cariere distruse, care , dat afara , a amutit din cauza depresiei. Spiritul lui a ramas, fiecare detaliu analizandu-l(ce nu-mi place sa repet cuvinte din aceeasi familie lexicala), dar neavand glas, isi scrie articolele in minte si pe tunelul,podeaua si geamurile metroului.

Element perturbator. Fir-ar. Eram pe val.

Salut! Stfut!

Cu tine vorbesc. Da,da. Tu. Maimutoio-gorila. Esti un iepurash prostuţ cu blana de leu.

Pari destept. Esti copil; si nu in sensul bun.

Hai, spune-mi-o in fata. Te deranjeaza ca ti-o iau inainte. Dar nu face gesturi "pa la spate" ca o cioara de bloc, seminţând asfaltu', forţând neuronu' sa se intinda si sa arunce in grota intunecata toate complexele acumulate si cautand sa-mi gaseasca mie defectele irelevante.

Ce faci? De ce te ascunzi? Da, spre marea ta surpriza, halca mea de carne are capacitatea remediabila de a face o rotatie brusca a trunchiului, silindu-te sa-ti bagi degetul ăla-n fund. Ascunde-o repede, uita-te in altă parte si intreabă ceva in pripă pe cel de langa tine. Te simti prost, ca vad ca razi ca unul. Esti. Te-as fi facut de căcat in fata admiratoarei tale, daca mi-ai fi zis ceva. Ea ar fi ras de mine(bineinteles-la cum se urca pe tine in fiecare ora-literalmente). Dar ce conteaza momentul ăla cand eu stiu sigur ca seara numai la asta v-ati fi gandit si altadata nu ati fi indraznit nici sa va uitati la mine. Ati rade in continuare, dar daca v-as fi luat separat, v-ati "scurge la fata precum diareea, dupa 3 banane fermentate cu lapte fiert si sarmale cu slană, împroscata pe un perete alb" ® si ati ramane in pozitia "tocmai mi s-a efectuat o lobotomie - Iisus astept. Girafa"®.

Pac-pac.Ce-mi place sa ma descac.


Later edit: ete inca unu'. Sa ma refulez. Imi pare rau, imi trebuie.